Dacă azi ar învinge ”vreau” în locul lui ”trebuie”?

 


Înainte să deschid ochii pe dimineaţa asta, în gânduri deja îmi alergau neobosite cuvintele unei melodii pe care o iubesc tare…”You gotta get up and try, try, try….”
Dacă astăzi pur şi simplu am vedea că e lumină? Am vedea doar soarele. Cerul. Am simţi doar vântul alintând frunzele abia născute, încă libere de praful oraşului. Dacă astăzi am deschide ochii fără să privim înapoi sau înainte, ci doar clipa de acum şi aici? Bucuria că suntem vii, că încă putem zâmbi, speranţa că avem în noi puterea de a trece peste orice, oricât de greu, pentru că ştim și nu avem voie să uităm să credem că dragostea învinge, pentru că altfel ce rost ar avea toată această lume?
Dacă astăzi am avea timp? Dacă astăzi ar învinge ”vreau” în locul lui ”trebuie”?
Ştiu, ştiu, avem multe de făcut, liste, ţeluri, vârste pe care le vrem împlinite sau uitate, lucruri de început, de construit, răni de închis, urme de şters, vise de înălţat în zbor că zmeiele de copii. Şi toate ne trebuiesc, toate ne grăbesc sau ne împiedica, ne umplu sau ne golesc, toate au rost chiar atunci când nu-l căutăm.
Avem nevoie de mâine, nu stim sa renunţam în timp util la ieri şi cel mai uşor ni se pare să risipim azi fără nici o grijă că ar putea fi ultimul. Ultimul Azi.

Îmi aduce aminte de povestea cu castelul vieţii… Un om merge să viziteze un castel ciudat, în care puteai intra doar singur, fără ghid, fără alţi oameni în jur, un castel minune în care primeai la intrare doar o lingura cu nisip pe care dacă reuşeai să nu o verşi în cursul pelerinarii, nu plăteai nici o taxă de intrare. Omul nostru intră fericit de aşa ofertă, sigur că o va fructifica, că totul depinde doar de el, deci e pe mâini sigure, merge în vârful picioarelor peste tot, evita toate locurile atât de frumoase dar care ar fi putut să fie periculoase pentru preţioasa lui lingură cu nisip – coridoare întunecate de mistere, camere largi unde adia vântul cald de vară, trepte prea înalte, grădini, fântâni minunate. La final iese mândru cu nisipul intact, dar totuşi nemulţumit realizând că n-a văzut mai nimic de fapt.
I se oferă o a doua şansă să viziteze castelul, de data asta fără nici o plată sau ameninţarea lingurii cu nisip, doar ca noua condiţie este să încheie vizita în maxim 15 minute. Eliberat de frustrarea plăţii, omul porneşte cu avânt din nou, hotărât să se bucure de toate minunăţiile locului dar foarte repede realizează că timpul nu-i e deloc suficient şi va trebui să alerge prin toate ca să treacă măcar, pe lângă toate obiectivele.
La final cel de la intrare îl întreabă – cum v-a plăcut vizita? Omul tace, cu umerii lăsaţi şi ochii goi, epuizat şi neîmplinit de toate, obosit, neintelegand cum a pierdut când totul părea atât de sigur.
Nu poţi câştiga în faţa vieţii calculând, măsurând, drămuind şi protejând lucruri efemere care îţi par atât de importante.
Nu te poţi bucura de nimic fără să plăteşti, dar Viaţa merită absolut orice preţ – bucură-te când preţul sunt doar banii!
Nu poţi câştiga în faţa ta, alergând să aduni cât mai mult – experienţă, şanse, oameni, lucruri, victorii, iubiri, visuri, locuri, amintiri – dar fără să laşi fiecăruia dintre ele răgazul să ţi se dezvăluie, să-l înţelegi, fără să fii deschis la tot ce îţi poate oferi următorul colţ dincolo de care ochii nu văd încă.
Oricât de greu ar părea să le cuprinzi pe toate, devine atât de simplu atunci când renunţi să vrei s-o faci. Nu putem trăi decât fiecare viaţa lui, e întotdeauna prea scurtă, dar e uimitor de îndestulătoare dacă ce alegi e să crești liber.
Dacă astăzi am avea timp? Dacă astăzi am uita tot ce credem că știm şi am începe doar să trăim?
Dacă astăzi ar învinge ”vreau” în locul lui ”trebuie”?
You gotta get up and try, try, try…

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *