De-ar ști ele câtă mângâiere li s-ar cuveni…

E plină piața de mure imense, negru-violet, ireal desenate bob cu bob parcă, fără cusur. Luasem deja ieri, cu toate că bucuria a rămas mai mult a ochilor decât a gustului. Azi însă, trecând prin piață cu altă treabă, cu coada ochiului, pe fugă, între două gânduri, am zărit-o pe ea. Mărunțică, uscată de soare și ani, cu chipul țesut din brazde adânci de zâmbete, lacrimi, griji, nopți nedormite, zile prea muncite, amestecate toate de-a valma vieții, sub văpăile de ochi verzi de neodihnă. Nu e prima oară când o văd în spatele vreunei tarabe largi de piatră, mereu plină cu minunății cărora am început să le uităm numele. Plante medicinale, flori, muguri de brad, fructe micuțe, aproape uitate de lume. Acum, între două cununi de gălbenele și cimbru, un coș plin cu mure. Micuțe, cum le-a lăsat mama-pădure, nici vorbă de perfecțiune de soi ales, mure adevărate, cu lacrimi dulci de ambrozie, din îmbrățișări prea strânse pe carnea coaptă.

”Numai pe ele le mai am”, o aud, în urma mea, cu un strop de speranță în glas. ”Să ajung mai repede acas’, la copii…” – mai șoptește ca pentru ea.

Trec. Termin de treabă și mă întorc. Mă opresc în dreptul ei și o întreb cât sunt murele. 10 lei, îmi răspunde, dar vi le dau cu 7, că doar pe ele le mai am.

Încuviințez cu ochii în ai ei. Iau și doi snopi mari de cimbru cu toate că nu-mi trebuie musai. Zâmbește molcom. În timp ce adună cu grijă fructele în pungă, îi descopăr mâinile. De-ar ști ele câtă mângâiere li s-ar cuveni. Nimic lumesc nu le-ar putea șterge urmele zgârieturilor, unele vindecate, altele încă vii, sau semnele durerilor adunate în Dumnezeu știe câți ani de trudă, dar o fărâmă de iubire le-ar fi alean. Un Mulțumesc-atingere și o fărâmă de odihnă. Poate.

”Le mai trebuie lor soare, dar cum începe august au să fie bogăție… Mai vin, vă culeg și vi le aleg anume și vă aștept cu ele dacă vă mai trebuie, doamnă!” – îmi mai spune, tot cu vocea mică.

Tresar la cuvântul doamnă, care mi-e stingher mereu și-l simt mereu, de departe, a lingușeală. Al ei însă e simplu, curat, fără urmă de prefacere sau așteptări. Ea toată e plămădită din același trup cu murele pe care tocmai le-a adunat căuș cu palmele goale, să nu le strivească. Sălbăticie de pădureancă, miez copt dulce sub înveliș cu spini. Plătesc, plec și apuc să fac câțiva pași.

Stați așa, luați și paharul ăsta! – o aud alergând în spatele meu. Zâmbește larg cu gândul poate deja acasă, lângă ai ei, și-mi strecoară repede în plasă, înainte să apuc să zic ceva, și ultimul pahărel de mure care îi rămăsese pe tarabă.

Bogdaproste! – zic fără să mă gândesc și ea-mi atinge ușor mâna a mulțumire cu inima. Cald fără ocolișuri, aspru de piele trăită. Apoi pleacă împăcată să-și strângă lucrușoarele.

O femeie fericită că poate porni spre casă, spre copiii ei, spre iubire. O minune simplă ca o pâine caldă în palmele unui om flâmând. Îngerul ei zâmbește. Au mai reușit o dată!

Vârsta a pierdut lupta cu lumina din ochii ei, oboseala s-a frânt de mijloc în iureșul bucuriei din surâsul ei, iar grija zilei de mâine… Ziua de mâine n-are decât să-și aștepte rândul. Acum și aici, femeia din fața mea a ales să meargă la pas, încetișor, de mână cu speranța ei. Neatinsă de vreo umbră. Cea mai frumoasă făptură văzută azi.

Vara nu alege ce fructe să împlinească atingerea sa. Nu judecă alegând între frumoase sau urâte, tinere sau zbârcite, mari sau mici, bogate sau singure, blânde sau pline de spini. Sărăcia nu există decât în mintea celui ce vrea mereu mai mult. Viața nu măsoară niciodată dacă meriți, ci dăruiește cu semnul mare de egal al Iubirii.
Alegerea dacă îți vei crește roadele dulci sau amare îți aparține. Și oricum ar fi să fie, un Rost stă rânduit pentru fiecare.

Ziua mea și-a rotunjit și ea rost îndestulat.

Mi-a amintit că de cele mai multe ori rănile sunt doar locuri prin care să poată pătrunde lumina. Nu urâțesc, ci desfac aripi. Frumusețea e uneori doar neatingere de viață, iar neatingerea păzește, dar e sterpăciune de simțire.
Pentru că făpturile prea mândre la chip sau inimă, nu pot fi încă pe de-a întregul desăvârșite. Oameni sau mure.

Credit foto: Pinterest