Fără amânări de la fericire

 


Am deschis fereastra azi doar să gust frigul de afară, să știu cum să mă îmbrac. Mintea mi-era prinsă cu gânduri, ochii neatenți, nu așteptam nimic.

Și totuși următoarele clipe am fost luată pe sus dintr-ale mele. Albul neted al zăpezii mi-a înfășurat ochii într-un sărut șoptit – ”lasă tot, privește-mă!”, atingerea rece de aer limpede mi-a zâmbit fără cuvinte – ”nu (te) mai gândi, simte-mă!”, lumina năucitoare de soare nou, m-a îmbrățișat toată – ”respiră doar, respiră-mă!”… Și peste toate, abia trezit, pasul ușor al clopotului bisericii de aproape, mi-a înlocuit pentru câteva clipe ritmul inimii cu liniște.
Liniște vie, pulsând Iubire.

Știi cum privești câteodată atât de mult în albul orbitor până umbrele încep să-și prindă trup din privirea ta? În prea mult întuneric nu poți vedea nimic oricât ai deschide ochii, în prea multă lumină oricât i-ai închide. La mijloc s-ar cerne linia subțire pe care să încapă viața. Ziua de azi. Iubirea de azi. Nu mai mult. Nimic din mâine. Doar tu așa cum ești acum. Fragil. Prezent.

white angel wings

Nu trebuie să vezi toată scara ca să ai curaj să urci prima treaptă. Trebuie doar să… Știi tu. Sau află! Găsește-ți Culorile pentru încă o zi!

Galben-mulțumire.

Portocaliu-putere.

Verde-trezire.

Albastru-liniște.

Indigo-vis.

Balans de Alb-Început. Niciodată posibil fără Negru-final vindecat.

Roșu-Iubire. Pentru tine înainte de toate. Ca să poți apoi trăi cu ochii deschiși toate celelalte iubiri din tine.

Ca să poți împăca în tine sus-jos, „da și nu”, „eu și ei”, „atunci și acum”. Rostul nu e nici să reușești cu orice preț, nici să greșești fără măsură, nici să ai dreptate întotdeauna, nici să cedezi din oricâtă bunătate, nici să dăruiești până la epuizare.  Rostul e să(-ți) fii mijloc, jumătate și întreg.

Fără vinovății, ascunzișuri de regret, hățuri de întrebări despre ce va fi.

Fără amânări de la fericire.

Niciodată nu ești deplin pregătit să primești o minune, oricât de mult ai aștepta-o. Așa că de cele mai multe ori minunea rămâne să fie mai întâi Trezirea ta.

Întru toate semnele care-ți dăruiesc cuminți aripile lor.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *