Începe azi!

Azi am răsărit drept, am primit soare, mi-am îmbrăţişat buna în vis, mama în viu, şi am venit acasă cu iz de vrednicie şi preaplin curat. Apoi făcând liste de cumpărături (da, nici cumpărăturile nu-s încă făcute) şi zâmbăcindu-mă cu omul meu la gând de cozonaci rumeni, odată mi-a scăzut lumina ochilor în cap. De nicăieri, în suflet mi-a încolţit o întristare ca atunci când din neant, într-o clipă, îţi apare imaginea unui om drag de la care nu mai ai veşti de-o vreme şi știi fără tăgadă că e ceva cu el.

M-am gândit – Doamne, El e singur acolo şi chiar cei de aproape, Îl rănesc la tot pasul. Mintea mi s-a prefăcut în umbră adâncă de grijă, în zbatere de om dinaintea nedreptăţii.

Am ştiut repede ca bătaia ploii că greul abia Îi începe. Săptămâna Mare.

Trăgeam de gând cu amândouă mâinile să-l prind înapoi în ale mele. Dar în jur îmi aleargau năluci nestăpânite de durere. Mâine şi apoi încă, şi încă o zi  – cum o să râd, cum o să pot ridica ochii pământului?

Când cineva iubit trece prin arsura biciului, a batjocurii, a judecăţii, a cărnii strivite de suferinţă, a sângelui picurat odată cu setea neostoită, într-un deşert fără urmă de bineţe?

Şi nu încape umbră de îndoială, e Cineva viu vieţii mele, acum şi în fiecare zi. Când nu văd îmi deschide ochii, când mă clatin îmi adună paşii, când îi vin acasă murdărită, îmi spală sufletul, când plâng îmi sterge lacrimile şi înainte să spun ce-aş vrea îmi aşterne în faţă în fiecare zi tot ce am nevoie.

Cum pot primi vreo bucurie, ştiindu-L acolo, singur durerii? Ştiindu-mă aici, neputincioasă alinării.

Dar greşesc.

Am, avem lăsat în noi leacul pentru fiecare rană a Lui.

Oricând vrei să judeci, oricând vrei să pedepseşti, oricând vrei să iei în râs, oricând vrei să alungi, să părăseşti, să nu pleci urechea la amarăciunea cuiva, opreşte-te o clipă înainte! Toate astea ţi-au trecut şi ţie, fier încins prin inimă. Ştii că dor, ştii că seacă. Nu le lăsa să te usuce, apucă tu lanţul aici, rupe-l!

Pentru că tot ce faci pentru cel mai sărman dintre fraţii tăi, faci pentru El.

Nu te lăsa amăgit de scuza că deja l-ai făcut. Răul. Nimic nu e prea mult şi prea târziu pentru a trece pragul iertării. Începe azi, fără vreo măsură, să îndrepţi din umbrele pe care le-ai lăsat în calea ta!

Nu te gândi că ai de răscumpărat ceva, Iubirea nu respiră aşa.

Dacă ai greşi părintelui tău, el n-ar ţine răbojul vinei, dacă l-ai răni, nu ţi-ar întoarce durerea, dacă l-ai uita, ar fi încă şi mai fericit când ai regăsi drumul către casa lui.

Toţi suntem copii încă, în Calea asta. Copiii Lui. Binecuvântaţi să putem învaţa.

Îţi spun ţie, dar mi le spun de fapt întâi mie, toate! Încă şi încă o dată pentru că mereu cad, mereu uit, rănesc, greşesc. Pentru că toţi purtăm cu noi lacrimi nemeritate, inimi grele, vorbe de umbră, aşteptări strivite, în locul cărora avem de sădit sămânţă de speranţă şi iubire.

Lista mea rămâne goală de lucruri. Pentru sărbătoare, n-am nimic de făcut din ce credeam.

Praful şters se va aşterne iar, ferestrele luminate nu rezistă ploii aspre de oraş, bucatele alese hrănesc doar în treacăt trupul.

Zâmbetul cuiva căruia îi aduci o bucurie nu păleşte niciodată, iertarea cu care speli o inimă n-o să mai lase niciodată întunericul înăuntru, Iubirea cu care poţi hrăni creşte cu fiecare suflet omenit.

Nu e greu, NE e greu.

Dar avem ajutor la fiecare pas, cu fiecare bătaie de inimă, cu fiecare om întâlnit, cu fiecare răsărit – Lumină pentru fiecare zi .  Pace să te poți odihni cu poarta inimii descuiată. Cu zăvoarele fricii uitate.
Atâta belșug încât atunci când ți-e sete, nu e nevoie măcar să ceri apă. Primești vin și pâine vie. Grai când nu poți vorbi. Ochi când nu poți vedea. Aripi când nu te poți ridica. Iubire. Iubirea Lui.

Mulțumește și nu risipi!

Sursa foto: Pinterest