Nu mai vâna fericirea. Las-o să trăiască!

Vă mai amintiți cât eram de copii când anul 2000 părea un prag îndepărtat de stele de atins?

Nici nu visam la 2020. Nici nu-l puteam cuprinde.
Între timp viața ne-a tot răsărit, asfințit, înflorit și rodit, ne-a bucurat cu iubire, ne-a nins cu despărțiri, ne-a legat împreunătăți noi cu brâuri de curcubeu, ne-a prefăcut părinți în îngeri, ne-a trimis inimi noi în loc, să continuăm să creștem, ne prinde în brațe de câte ori cădem și zăbovește mereu o clipă în plus, să se bucure de câte ori ne ridicăm, fără să sufle o vorbă despre câtă putere ne-a suflat în aripi.
Ca o mamă. Dar Dumnezeu viu. Neobosit de rătăcirile noastre.
Unii poate ne privim mândri listele cu împliniri bifate și scriem deja cu nesaț altele. Alții numără mai puțin și se bucură mai pe îndelete.

Facem bilanțuri în loc să căutăm odihna mulțumirii, înghițim ca pe medicamente zilele care nu ne plac, alergăm după destinații, dar uităm că drumul e singurul care contează cu adevărat și fiecare zi, chiar și cea mai grea, rămâne un dar. Prețuim puțin și târziu clipa, tot așteptând un an mai bun, protejăm lucruri și lăsăm singuri oameni, vrem să primim tot, dar cântărim mereu înainte de a dărui. Păstrăm pentru noi prea multe nespuse și ne amintim că nu ne-am bucurat unii de alții doar când „te iubesc” devine „mi-e așa dor…”.

Ne cântărim viața în ani, dar nu știm câți de mâine mai avem înainte. Vânâm linia de finiș, cu lauri musai, dar nu ne bucurăm cu adevărat de nimic din ce primim în cale, în goana noastră. Artificii în locul Luminii.

Nu de 1 ianuarie ai nevoie ca să începi pe curat orice ai vrea să începi. Sufletul are trebuință doar să te audă spunând tare: pot, vreau, cred!

Îngerul tău abia așteaptă să-ți întindă aripile, iar Universul să-ți netezească drumul. Auzi mereu spus – iubește fiecare zi ca și când ar fi ultima. Mai bine să-ți iubești fiecare răsărit ca și cum ar fi primul. Să-ți lași inima liberă, s-o urmezi cu ochii deschiși, cu aripile pregătite.

Fără întrebări. Fără îndoială. Liber de orice stavilă, primenit cu iertare blândă și șansă nouă. Pentru cei mai norocoși 2020 va ajunge într-o zi 2030, 2040, și apoi cine știe cât de departe ne-o duce timpul… Ne urăm mereu unii altora un an bun, de parcă viața ar fi așa netedă la minte încât să-și împartă darurile în greutăți sau bucurii cu anii. N-am putea nicicând duce atâta pe umeri și să ne mai întindem și aripile. De iubit vei iubi clipe, nu ani. Viața e pe clipe! Una câte una, dulci, amare, iubite, uitate, îmbrățișate, râse, plânse, înfometate, depline, victorioase sau lecții.

Așa că începe azi! Mergi prin lume cu fruntea liberă de griji, cu aripile desfăcute larg a speranță, cu inima vindecată de frică, cu gândurile mântuite de îndoială! Diseară pune capul pe pernă mulțumit că n-ai pierdut nicio îmbrățișare, că ai răspuns tuturor zâmbetelor care te-au găsit, că ți-ai mângâiat pruncul, omul, mama, tatăl, că iubind ai avut grijă ca sufletul tău să aibă un mâine.

Și omule, nu mai vâna fericirea. Las-o să trăiască!

De la ea vei învăța și tu s-o faci. Pas cu pas. Întreg drumul.

La mulți ani, inimilor! La mulți ani trăiți!

Credit foto: Pixabay