Numără-ți binecuvântările! Nimic altceva.

De când mă știu, sărbătorile mi-au fost mereu prilej de îndelungi planuri și pregătiri, care mai de care mai gourmet, cu suprize pentru toată lumea, invitați mulți, prieteni, telefoane, zumzet, nebunie, ore și zile, epuizată de oboseală dulce amestecată cu bucuria că toată lumea s-a simțit răsfățată.

Pentru ziua mea azi am pornit ieri la cumpărături fără listă! Da, fără urmă de listă! Fără măcar o idee despre ce vreau. Am așteptat ca o mâță cu farurile în ochi, ascunsă între două rafturi de sucuri, până mi-am limpezit bine în minte că ziua mea va fi așa cum ar trebui să fie toate. A MEA. M-a luat un strop plânsul (așa-i cu ăștia care se pricep la liste, dar pe ei înșiși nu se așează niciodată pe ele, nici măcar hăt, spre coadă), apoi m-a luat de mână inima și mi-a spus – hai, tu poți orice!

Am ajuns acasă cu sumedenie de bunătăți pentru cel mai fantezit-leneș prânz în doi, și căpșuni, și trei feluri de bomboane, toate iubite fără discernământ dintotdeauna și alese mereu, ba una, ba alta, tot încercând să mă salvez de ispita de a le mânca pe toate. Ieri, fără urmă de vinovăție, au ajuns toate în coș. Pe seară, mai mult dansând prin bucătărie, cu muzica radioului, în surdină, am făcut cel mai bun tiramisu cu căpșuni din viața mea. În maxim jumătate de oră, asta prinzând și cele măcar 10 minunte cât m-am jucat fermecată, amestecând inimi și aripi largi, cu panglicile mătăsoase, hipnotice, de cremă auriu-șofran.

Secretul pentru a te putea bucura e să nu trudești. Fă orice îți va face inima să cânte! Nimic nu poate fi oricum mai bogăție de atât.

Dimineața de azi  mi-a deschis ochii la 6 fără un sfert. Din senin, cu o șoaptă de mierlă. Și așa s-a făcut că am prins singurele 10 minute de soare pe ziua de azi. Doar al meu. Răsărit.

Știința de a nu pierde timp, e să nu pierzi clipe, tot amânând pentru când o să fii liber să le trăiești. Răsărituri au să mai tot fie. Cel de azi, niciodată.

Am zâmbit și am încuviințat cu voce tare, trăgând adânc în piept tot înaltul cerului – Mulțumesc!

Primăvara freamăt mereu să ajung măcar o dată în Grădina Botanică să pot surprinde minunea în zămislire. Azi însă am lăsat acasă aparatul foto și am plecat doar cu ochii de la mama. Nu-mi amintesc din niciuna din primăverile trecute mai nimic, decât dacă privesc fotografiile.
Dar din Azi, fără să fi făcut vreuna, n-am să uit nimic vreodată. Mirosul dulce-viu-amărui de floare albă de corcoduș, copacii ca de bezea roz, zambilele fericite de ploaie, mugurii luminoși de magnolie, prima albină, băncuța galben-soare, pe care am râs preț de o poveste, din al cărei miez, omul meu mi-a spus senin – orice s-a întâmplat vreodată cu noi, n-am reușit niciodată să mă opresc să te iubesc.

Taina pentru ca lumea întreagă să fie a ta, e să lași jos dorința de a stăpâni și frica de a pierde ce ai agonisit trăindu-te. Clipe, oameni, lucruri, timp.

Tot ce este, este acum, aici. Nu irosi nimic plănuind, nu salva nimic pentru mai târziu, doar primește! Oriunde am privit azi, goală de ”am”, rotunjită de ”sunt”, am zărit doar minuni. Mici, multe, firești.

O floare răzbind în lumină, din trupul unui zid bătrân. N-a știut ea, îngera, a se plânge că n-are din destul ce i-ar fi fost de trebuință. A găsit doar un grăunte de pământ cărat de vânt în despicătura zidului, o lacrimă de ploaie și a pornit la viață, fără nesăbuința îndoielii.

Dumnezeu și primăvara sunt una.

Un stejar mai trupeș ca veacul, m-a primit, îmbrățișare de lemn viu. Preț de o liniște. Cât să-i simt sub palme scoarța groasă de ani trăiți. Nicicând nu i-a tremurat lui inima că o sută de ani ar însemna bătrânețe. Timpul adunat pe chip îi e scut împotriva gerului, arșiței și putință de a accepta în blândețe orice viața îi aduce zi de zi.

Vârsta îndestulată e un privilegiu. Bucură-te, oricâte cicatrici ai purta, ele sunt dovada vie că ai supraviețuit. Fii primăvară de câte ori poți!

Ea nu știe aștepta. Știe doar vindeca. Sfârșituri cu începuturi neîndrăznite încă.

Și din când în când, uită tot ce credeai tu că știi bine!

Lasă-te moale, prunc, credinței că în orice clipă, oriunde ai fi, întreg Universul în jurul tău, face și preface lumi întregi, doar pentru ca tu să primești orice ai avea nevoie. Ai încredere în El, ca-ntr-un părinte bun, că, mai ales atunci când nu pricepi, îți pregătește tot ce e  mai bun pentru sufletul tău.

Numără-ți binecuvântările! Nimic altceva.

Renunță să-ți mai chibzuiești darurile, nu încerca să le mai drămuiești, să ajungă până unde crezi tu că poți ajunge. Belșugul deplin din care le primești rămâne mereu peste închipuirea ta.

Cere și vei primi! Oricât de mult POȚI tu CREDE că vei primi.

Credit foto: Arhivă personală, Anca Constantin