Ora în dar

 


Acuş se coace toamna și primim înapoi ora furată la răsăritul verii. Aș fi vrut să te întreb un singur lucru – te-ai gândit cum să-ţi trăieşti “Ora în Dar”? Aşa-i că ne gândim la ea doar când ne este luată?
Eu n-am răbdare şi trec peste convenţii, ca de obicei, îmi iau strâns în braţe ora mea, acum! O umplu cu frânturi de timp pe care le-am furat cum am putut, peste vară, cu vise în care am primit răspunsuri, cu alte întrebări, cu răbdare, cu dorinţe, cu “Mulţumesc”. Mulți.
Am de scris mesaje mereu amânate, de sunat mamă, prieteni, de limpezit gânduri, de ţinut în braţe, de alinat, de spus unui prieten – “câteodată oamenii cei mai puternici dimineaţă, sunt cei care au plâns toată noaptea…” – , am de respirat, de iubit, de amintit că toate, dar toate, trec mult, mult prea repede ! Şi noi.
Umblam azi prin nişte lucruri vechi căutând ceva anume pentru un suflet drag, şi dau peste un scris al meu de anul trecut (ciudat?!), cam tot pe vremea asta. Citesc şi pricep că de aceleaşi cuvinte aveam nevoie şi eu, acum.

“Draga mea,
să-ţi spun de ziua mea de azi… M-ai atins cu neputinţa de a nu ştii ce şi cum să spui să îndrepţi, să ridici, să pui pe drumul bun, să schimbi, să alini, să înveţi…
Eram pe drumuri de ceva ore, obosită, hârşâită de toate, ultima oprire – scurt, ceva cumpărături. Pe stradă o maşină de salvare oprită de-a curmezişul, accident, aglomeraţie, şoferi încă înjurând că se blocase traficul. În toată hărmălaia ce crezi că aude urechea mea formată? Mieunături disperate… Unde, unde? Depistez într-un tufiş ascunsă o mâţă mică, tărcată, curată, mienunand cât o ţinea inima. Mă chinui să ajung la ea, prin gard, ăştia se împingeau între timp pe trotuar să vadă accidentul..ca la bâlci. Puiul de mâţă se sperie, nu stă să pun mâna pe el şi se ascunde departe, hăt, în grădină, până îl pierd din ochi. Mă uit împrejur – măcar nu sunt câini şi e ferită, îmi zic și plec cu inima strânsă, tot privind înapoi. Se descâlcesc în sfârșit și fiarele de pe șosea, ăştia cu ambulanţa pleacă și ei, şi fix în secunda în care maşina se îndepărta în trombă prin faţa bisericii de pe partea cealaltă a străzii, simt rece în jurul meu de parcă mergeam prin vifor şi din parcare se ridică din senin un câine şi începe să urle a pustiu. Fără lună, în plină zi aşa. Închid ochii o clipă mai mult, în sirenele care-mi vâjâiau încă în urechi şi ştiu în aceeași secundă – a murit omul din salvare! Plec cu inima mică, tremurând, cu toate în gând, zbătându-mă să nu uit nimic – să mă rog pentru puiul de mâţă să trăiască, să mă rog pentru omul acela nevăzut o dată măcar, şi tot eu mă gândesc că poate şi unul şi altul, vii sau morţi ajuta cine știe cărui alt pas al vieţii mai departe, deasupra și dincolo de puterea mea de înțelegere… Mi-e singura alinare posibilă. Prea mică.
Mă opresc, ajunsă deja în plin magazin, îmi simt ochii grei de lacrimi – nu pot cuprinde tot oricât m-aş zbate – nici binele pe care vreau să-l fac, nici măcar dorinţa! E prea mult, nu poţi alege, nu poţi lasă în urmă, nu poţi trece fără să vezi! Şi abia atunci înţeleg – nu asta trebuie! Totul are deja un rost, nu-l pot schimba nici dorinţa, nici ruga ta, nici ce crezi tu că e bine sau nevoie.
Totul e simplu, curat şi neted, plin de linişte. Încape în trei cuvinte – “Facă-se voia Ta!” Cel mai uşor lucru. Cel mai greu. Singurul.
“Limpede nu vezi decât cu inima…”
Mă văd singurul om plângând. Mic şi împăcat, în plin hipermarket. Cu o linişte de copil mângâiat pe frunte după ce-a scăpat cu viaţă din singura clipă în care şi-a dat seama că e viu şi că nimeni nu știe cât (îi) durează minunea.
Am vrut să-mi sun omul să-i spun – “bree, nevastă-ta e nebună!!”
Dar azi… Doar azi nu pot să mint. Mâine poate.
Respir şi ascult. Ştii că există muzică în toate magazinele mari… A mea cânta taman azi – „Everybody’s gotta learn sometime…”
Ştiu… Acum știu.”

 


One Response to “Ora în dar

  • Ana GEORGESCU
    3 ani ago

    Felicitări! Ca de fiecare dată admir modul minunat în care știi sa ne aduci aminte cât de puțin timp trebuie să stăm aici și cât de mult trebuie să apreciem fiecare clipă trăită. Nimeni nu scapă de moarte și o oră în plus contează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *