Vindecare, carne din carnea ta


A doua oră, că prima a fost aia la care s-au trezit oamenii câmpului. Vii din treaba ta, fericit că ai rezolvat mai repede niște hârtii, care de fapt n-ar merita să hăpăie nici o secundă din viața ta. Și-ți vine gândul ăl’ bun să treci prin piață, în drum spre casă, să-ți clătești oleacă mintea de cifre. Iți lași inima liberă să alerge înaintea ta și o urmezi cuminte, ca pe pruncul tău.

Te întâmpină de pe ghizdurile de piatră ale tarabelor cete vesele de busuioc iute de flori, roșii țanțoș coapte, mure și zmeuri, nimfe dulci de pădure, pepeni rotofei, cu urme de sărut răcoros de pământ de acasă. Și în plin miez de lume, câțiva oameni strânși îmbrățișare împrejurul unei femei.

E ziua ei. Au așteptat-o cu flori de câmp, un tort micuț, cu ce s-a nimerit frumos în vitrină la cofetăria din colț. Femeia, abia ajunsă, lasă pierită jos de pe umeri un sac doldora de ardei și-și împreunează palmele, tremurând, peste gură, încercând să-și stăpânească lacrimile. Iar oamenii cu mâini-brazde de soare, ca ale ei, nu plâng ușor.

De nicăieri cineva pornește o  muzică și piața începe să răsune – Aqua Dulce, Aqua Sala, Julio Iglesias. Femeia rupe stavila lacrimilor să se bucure și ele de obraji nemaivăzuți de atâta vreme și se lasă luată pe sus în pași de dans, de bărbatul care ținuse până atunci tortul, cu ochii înrădăcinați în ai ei. În câteva clipe toată lumea se mișcă sub pașii lor. Dansează, râd, vorbesc tare, dar atât de aproape că par șoapte de îndrăgostiți.

Un copiluț întâmplat tocmai atunci pe lângă ei, cască ochii mari de uimire și începe să danseze și el, din senin. Primește prima felie de tort, chiar dacă nimeni nu-l cunoaște. Dar în iubire nu există străini.

love is kind

Cântecul merge pe repeat fără grija timpului, inima ta e și ea tot acolo, de mână cu ei, ușoară ca o aripă de pasăre care n-a văzut colivie în viața ei.

Totul urcă spre albastrul fără cusur, cu ochii plini de soare și lacrimi bune, în timp ce mintea aleargă repede cu tălpile goale. Toate relele de care suntem în stare, rele grele de moarte și ruină de speranță, pasămite umblă ecou de umbră adâncă până departe, în venele universului. Dar prin ele, fluture crud de tânăr, trebuie că străbate din când în când și ropotul unor inimi dansând a fericire nemaiașteptată, a iubire curată de îndoieli.

A vindecare, carne din carnea ta.

Și-ți strigi cât poți de tare, mușcându-ți buzele, că doar de tine ești cel mai departe când ești pierdut și nu știi: mai merităm o șansă! Apoi privești în Sus și îți dai seama că răspunsul a pornit înaintea ta: ați primit-o!

Și, da.

Da, Azi am primit-o.

Sursa foto: Pinterest


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *