Nu te minți că ai timp!

 


Cred cu tărie și în ciuda împotrivirii rațiunii, care mă tot trage de mâneca experienței, că oamenii sunt buni. Născuți să fie cea mai luminoasă variantă a iubirii. Cred cu tărie pentru că dacă n-aș face-o n-as putea crede nici în mine.
Cred cu tot sufletul meu în puterea lui ”Mulțumesc”. Câteodată cuvântul ăsta curat rămâne tot ce-și mai pot vorbi doi oameni. Chiar dacă distanța dintre două suflete poate crește prea mare pentru ca celălalt să te poată auzi. Spune-l oricum! În inima ta, pentru ca binele făcut să i se întoarcă și mai bogat.
„Mulțumesc” e poate rugăciunea cea mai iubită de El.
Că ascultate ne sunt toate.
Spune-l de câte ori îl simți, oricui, cu toată dăruirea cu care îți dorești să-l și primești. E vindecător. Și ai grijă să nu-l refuzi nimănui, lasă oricui loc să-ți mulțumească! Te rog. Chiar dacă e un om de la care n-ai mai vrea să auzi nici măcar un sunet. Lasă-i șansa să-ți mulțumească. Viața e prea scurtă pentru câte uși putem noi închide. Și e păcat…

Cred în puterea lui ”Iartă-mă!”. Cel mai mult atunci când e cel mai greu de rostit, atunci când crezi că ai dreptate și ai suferit destul. Tot ce nu știi ierta altuia, ție nu-ți poți ierta. Așa că durerea ta va cheama o alta și pe nesimțite, zilele îți vor crește temniță vie de neputințe. Nu-ți face culcuș în amânări, nu aștepta să deschidă celălalt poarta spre tine, fă-o tu! Pentru tine, pentru viață. Viața liberă pentru care ai fost născut.

Doar în moarte toate rămân eterne, până atunci, orice, oricând poate fi întors din drum, schimbat, preschimbat, dărâmat și reclădit, atât de simplu. Iubind. Lăsându-te iubit, acceptând, dezlegându-te de durere, de judecăți, de trecut. Iubirea e simplă. Începe cu speranța că ești îndeajuns de bun să o primești și cu credința că nu te va părăsi niciodată. Iubirea e un Dar. Iar în dăruire nimic nu îți este măsurat.
Nu măsura nici tu. Primește tot! Dăruiește mai departe!

Ce te costă să fii (mai) bun? Să nu judeci, să ai răbdare să asculți, să crezi sau măcar să nu râzi de cel care o face, să te bucuri sau măcar să nu strici bucuria celui care o poate primi în inima lui fără îndoieli? Cât e de greu să lași omul în pacea lui chiar dacă nu pricepi cum de a găsit-o tocmai în lucruri sau simțiri pe care tu nu dai doi bani?
De ce alegem mai des să avem dreptate și să câștigăm, decât să ne acceptăm și să ne fim egali în iubire? Și de ce credem cu atâta inconștiență că nu e niciodată prea târziu? Pentru unele lucruri câteodată se face prea târziu și îți rămâne apoi doar tot restul vieții tale să-ți scoți din minte și din tălpi cuiele lui „ce-ar fi fost dacă?”…
Nu te minți că ai timp pentru toate. Apucă-te strâns de frâiele inimii tale acum! Și cât încă vocea ei acoperă murmurul îndoielilor minții, fă ce ai de făcut, fără frică!
Azi.

Foto credit : Oana Bucur

 


2 Comentarii to “Nu te minți că ai timp!

Lasă un răspuns la Anca Constantin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *