Nu mai tăia din tine!

 


Nu simți niciodată să-ți fie liniște? Să-ți cureți mintea de zumzetul judecăților? Să poți jumuli din pădurea gândurilor tale buruienile amare ale competiției, comparației, măsurătorilor? Să-ți limpezești energia cu o zi departe de toate, desculț în iarbă, cu ochii închiși sub atingerea soarelui? Respirând. Miezul tău de Bine te trage spre Lumină. Spre Acasă. Spre punctul din care poți regăsi Calea.
Cât de greu ar fi să-ți fii Liber? Cât de mult ai pierde din ce-ai adunat până acum dacă ai începe să-ți urmezi inima, nu calendarul social? Și în ce-ți măsori avuția de până azi?
De câte ori te-ai gândit – mai am puțin și voi ajunge acolo unde îmi doresc, mai am doar puțin de tras? Mâine nu e promis nimănui, nu-ți promite nici tu viața, rob vreunuia din mijloacele cu care suntem învățați să credem că putem cumpăra ce ne dorim.

Am venit pe lume goi, simpli și fericiți. Curați.
Hrană – mărul încrederii întreg, neatins de viermele îndoielii. Siguranță – doar iubirea celor din jur. Sprijin – credința că vom primi mereu ce avem nevoie. Pentru că ce Părinte n-ar da copilului său tot ce are mai bun? Și nici unul dintre noi nu suntem orfani de dragostea Lui.
Într-un ocean nici o picătură nu e mai mică decât alta.
Sfărâmă rutina în care te crezi ferit de rău, în ea ești de fapt ascuns din calea mai binelui. Dacă vrei să-ți ridici o viață nouă, nu poți păstra din cărămizile celei de acum. Nu poți umple o cupă deja plină!
Tot ce putem face e tot ce credem noi că putem face. Nimic mai mult. Dar nimic mai puțin. Și nici un timp mai bun decât clipa de acum.
Ești clădit fără stavilă la fericire. Fără granițe la vise. Fără mărginire la puterea de a te ridica. De câte ori e nevoie.
Ascultă-te! Ai răbdare! Ajută-te! Apropie-te! Vezi dincolo de acoperirea pielii, lumina din care ești făcut.
Imaginează-ți că ai pierde tot ce crezi că ai.
Așteaptă până a tăcut și ultima grijă, și ultima frică, iar în tăcerea eliberată de lucrurile care te țineau în loc, poți auzi de fapt cel mai bun sfat al îngerului tău:
Nu mai lupta împotriva ta! Nu mai tăia din tine, rupe haina care nu te cuprinde!

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *